ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 23/03/2015

-În evoluție se află întâlnirea dintre prim ministrul Alexis Tsipras cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel la Berlin într-un efort de redeterminare a relațiilor bilaterale.



Premierul Tsipras urmează să prezinte reformele care conform unor surse de la Palatul Maxim sunt detailate și   estimate costurile lor.Ținta guvernului este reorganizarea țării și stoparea politicilor recesioniste.





----Un comunicat clarificator referitor la chestiunea care s-a creat cu ministrul Reformelor Administrative, Yiorgo Katrougalo, a fost făcut public de Biroul de Avocatură la care era partener.

Biroul califică eronată implicarea numelui d-lui Y.Katrougalo în condițiile în care acesta s-a retras încă din iunie 2014, datorită alegerii sale ca europarlamentar.

Ministrul la rândul său a spus că este un atentat de distrugere politică  acestuia dar mai ales de subminare a guvernului și a premierului în chiar momentul negocierilor cu Germania.





--Instituția ”polițistul de cartier” revine în 22 de regiuni din Atena și Thessaloniki la dispozițiile ministrului Protecției Cetățeanului.







--Ministrul de Externe, Nikos Kotzias, se deplasează azi la Abu Dhabi , unde mâine se va întâlni cu ministrul de Externe a Emirate Unite Arabe, șeicul Abdullah bin Zayed. În continuare MAE grec se va deplasa la Beijing unde în aceeași zi va avea întrevederi cu omologul chinez

 Wang Yi, în cadrul vizitei vicepreședintelui guvernului Yiannis Dragasakis.




Meteo :



Înnorări mai puține în nordul   și vestul țării cu precipitații locale. Se favorizează transferul de praf din Africa.



La Atena temperatura va fi cuprinsă între 8-17 grade

La Thessaloniki între 6-12 grade.

Τελευταία τροποποίηση στις Παρασκευή, 14/06/2013 - 23:54