ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 12/02/2015

---Cu o  întârziere de două  ore au început lucrările Summitului de la Bruxelles ca urmare a negocierilor maraton privind armistițiul din  Ucraina.

După cum a comunicat reprezentantul președintelui Consiliului Europei, Donald Tusk, cancelarul german Angela Merkel și Președintele Franței Francois Hollande și-au petrecut noaptea la Minsk unde se aflau în plină evoluție convorbirile Președintelui Ucrainei Petro Poroșenko cu omologul Rus Vladimir Putin.

---Prim ministrul Alexis Tsipras ,în cadrul Summitului, a avut azi o serie de întâlniri cu lideri de guvern și de state dar și cu președintele Parlamentului European Martin Schulz. „Europa trebuie să respecte democrația și regulile UE„ a declarat prim ministrul la finele întâlnirii cu omologul Belgiei Charles Michel.



---Fără un comunicat comun s-au întregit lucrăile extraordinare a Eurogroup cu temă programul Greciei. Ministrul de Finanțe Yiannis Varoufakis dar și purtătorul de cuvânt al guvernului Gavriil Sakelaridis au dezmințit o publicație din Financial Times conform căreia delegația elenă la Eurogroup căzuse inițial de acord asupra formulării comunicatului comun.



---Mitinguri populare masive s-au realizat ieri în toate marile orașe ale țării dar și în străinătate în semn de solidaritate cu guvernul  Greciei cu prilejul eurogroupului extraordinar pentru Grecia cu lozinca principală „Nu putem fi șantazați, nici un pas înapoi în fața șantajelor„.



-- Ieri a avut loc în fața clădirii ERT un  miting prilejuit de împlinirea a 20 de luni de la închiderea Radio Televiziunii Publice. La miting au participat și reprezentanți ai altor organizații și sindicate care sunt solidare cu lupta militanților ERT. În scurtele lor intervenții ai solicitat ca guvernul să-și păstreze angajamentele electorale. Manifestări similare au avut loc și la periferie.



--După o rundă de 16 ore de negocieri, Ucraina şi Rusia au găsit "un punct de înţelegere" privind încetarea focului, începând de duminică, şi retragerea armelor grele din estul Ucrainei.
După îndelungi negocieri liderii europeni şi preşedinţii rus şi ucrainean au ajuns la un acord asupra unor "puncte esenţiale". Este vorba de încetarea focului, începând din 15 februarie, şi retragerea armelor grele de-a lungul frontierei, a anunţat personal Vladimir Putin.




METEO:

---Ploi și lapovițăîn Evia și Egeul de Sud dar și în Creta în regiunile montane prevede pentru mâine serviciul național meteo.

La Atena maxima va ajunge la 8 grade iar la

Thessaloniki nu va depăși 9 grade.
Τελευταία τροποποίηση στις Παρασκευή, 14/06/2013 - 23:54