ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 12/01/2015

--Comentarii extrem de negative sunt postate pe NET în legatură cu fotografia celor 50 de lideri de stat și de guverne care au fost ieri prezenți la Paris fiind calificați, pe puțin, ipocriți. Manifestația populației Parisului însă a fost impresionantă în condițiile în care autoritățile estimează că au participat  peste un milion de manifestanți care au dorit să aducă un omagiu democrației, libertății cuvântului și victimelor atacului soldat cu moartea atâtor nevinovați.
Miniștrii Af. Interne a 11 țări europene și ministrul Justiției a SUA au convenit deja să-și intensifice lupta împotriva terorismului și să întărească controalele la granițele externe ale UE dar și să controleze mai atent Internetul.
Deja 10.000 de militari francezi au rolul ,,consolidării securității interne,,în timp ce 5.000 de polițiști vor prelua paza școlilor israeliene.

---21 de partide, patru formațiuni de alianțe de partid și un independent vor participa la alegerile generale de la 25 ianuarie. Curtea de Casație se va pronunța până miercuri câte din aceste partide și formațiuni politice vor avea dreptul să ia parte la alegeri.

---Două săptămâni au mai răîmas până la alegeri și astăzi au fost făcute publice buletinele de vot de Stat. ND a pus în frunte pe listă pe rectorul Universității din Atena -așa numitul rector al Poliției- Thodoris Fortsakis în timp ce SYRIZA l-a numit primul pe listă pe Kostantinos Tsoukalas Dr. În Științe Umanitare și Litere la Universitatea din Paris.
Potami l-a numit primul pe lista electorală de Stat pe Payiotis Karkatsoulis, iar DIMAR pe Vasilis Vasilikos.
Antonis Samaras vorbește diseară la Ioannina, Panos Kammenos la Kalamata, Evanghelos Venizelos la Hotelul Caravel din Atena.
Liderul SYRIZA va fi prezent diseară la postul de TV STAR la emisiunea lui Nikos Hatzinikolaou ,,Ston Eniko,, unde va răspunde la întrebările jurnaliștilor.

---
Vânzările în perioada sărbătorilor de iarnă au avut un trend în declin conform Insitutului ESEE. Șase din zece magazine au înregistrat o cifră de afaceri mai mică decât anul trecut în aceeași perioadă.

---Comitetul Executiv al POE OTA/adminstrația locală
A decis să procedeze la întreruperea programului de lucru, miercuri 14 ianuarie 2015, în ziua în care se va desfășura procesul împotriva membrilor Comitetului  intentat în 2010.

---Cu o scrisoare adresată cotidianului ETHNOS , deținutul Alexandros Yiotopoulos denunță condițiile din închisorile Domokos care în toiul sărbătorilor de iarnă au fost caracterizate ca fiind închisori de înaltă securitate. Deținutul menționează printre altele că sunt privați chiar și de dreptul de a primi vizite la închisoare.

---Actualitatea Externă

---Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol) i-a dat în căutare pe fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici și fostul prim-ministrul al ţării Nikolai Azarov. Anunțul a fost făcut de către ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.

--- Conform cotidianului Independent Anonymoys vor ataca site-uri pe care le consideră extremiste ca represalii la atacul sângeros de la Charlie Hebdo.
Anunțul a fost făcut de însăși organizația Anonymoys.

---METEO :
Ploi și ninsori în Creta, Dodekanez, Cicladele Sudice dar și în restul teritoriului continental .

La Atea temperatura între 4-10 grade și condiții de ploaie
La Thessaloniki între 0-9 grade cu vânturi care vor sufla de la moderat la puternic.
Τελευταία τροποποίηση στις Παρασκευή, 14/06/2013 - 23:54