ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 03/12/2014

---Starea sănătății lui Nikos Romanos se agravează în timp ce traversează a 24a zi a grevei foamei. Ministrul Justiției, Charalambos Athanasiou,  a făcut cunoscut că intenționează să procedeze la o reglementare legislativă care va permite deținuților care au intrat la facultate sau la școli tehnologice să studieze prin corespondență și mijloace electronice.
În replică Nikos Romanos a transmis că ,,voi continua  și exclud orice probabilitate de a ceda și răspund prin luptă  până la victorie sau la moarte,,.
Mobilizări de solidaritate cu greviștii Nikos Romanos, Yiannis Michailidis, Andreas Bourzoukos și Dimitris Politis au fost programate pentru astăzi la Thessaloniki și în alte orașe din teritoriu.

---Un demers către ministrul Justiției au făcut deputații SYRIZA, Zoi Konstantopoulou și Vasiliki Katrivanou.

--- Astăzi 3 decembrie, Ziua Mondială pentru persoanele cu handicap și forțele poliției au împiedicat persoane cu dezabilități să se apropie de Ministerul Finanțelor. Poliția a oprit cărucioarele invalizilor pentru a stopa mobilizarea demonstranților din fața ministerului de pe Str. Nikis.

--- Asociația Regională a persoanelor fără văz Thraki a efectuat un protest pașnic în Piața Centrală din Xanthi în semn de protest  pentru reducerile sau chiar  suspendarea pensiilor alocate acestor persoane, impunerea de taxe exagerate și reducerea posibilităților educaționale pentru persoanele cu probleme de văz.

--- Reprezentanții troika par a fi foarte rezervați în ceea ce privește conformarea guvernului Samaras-Venizelos cu angajamentele pe care și le-au asumat deja din primăvară. Legile în speță trebuia votate până la finele anului iar în cazul în care ele nu ar fi dat rezultatele optime ar fi trebuit să se găsească alte măsuri echivalente care să aducă la buget sumele cerute. Guvernul însă de teama alegerilor europene inițial și a climatului electoral de acum pare a nu se decide să le adopte.

--- «Ieșim dintr-o perioadă dificilă dar cu ajustări bugetare reușite »!!! a afirmat Antonis Samaras în salutul adresat aseară la manifestația organizată de  «Looking globally from Athens».

--- O penalitate de 10 milioane de euro și 14,52 milioane la baza semestrială dacă nu se va conforma hotărârii judecătorești trebuie să plătească Grecia ca urmare a funcționării ilegale a unor spații de depunere a deșeurilor, acesta fiind verdictul Tribunalului European care a considerat că Grecia nu a implementat hotărârea din 2005 cu care se constatase că exista o încălcare a directivei comunitare ,,privind deșeurile solide,,.

---Spitalele publice din Attica de Vest fac apel la mobilizări de protest joi 4 decembrie pentru a protesta pentru dreptul nostru la servicii sanitare. Medicii denunță că nu există o îngrijire sanitară sigură a pacienților datorită reducerilor făcute în sectorul medicofarmaceutic. Lipsurile în personal medical, epuizarea fizică și morală a personalului în combinație cu schimbările organigramelor din spitale fac ca îngrijirea pacienților să devină indecentă și incertă, se subliniază în comunicatul Asociației Panelene a Medicilor .

---La urne se înfățișează astăzi avocații și barourile de avocați din întreaga țară pentru a se decide cu un DA sau cu un NU pentru acceptarea noilor dispoziții prevăzute în  Codul Civil promovat de Ministerul Justiției.

---O campanie panelenă de solidaritate cu refugiații de la Combani organizează postul de radio Kokkino, Solidaritatea, Organul Coordonator al farmaciilor și clinicilor sociale de solidaritate precum și ADEDY.

***Actualitatea internațională
---Prim-ministrul Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a declarat miercuri că a avut loc un accident la centrala nucleară Zaporojie, în sud-estul ţării. Ministrul Energiei a declarat că nu există niciun pericol, şi că centrala se va reîntoarce la o funcţionare normală pe 5 decembrie,

Agenţia de ştiri ucraineană Interfax a raportat că problema a avut loc în zona reactorul numărul 3, ce are o capacitate de 1.000 de megawaţi, iar oprirea furnizării energiei din această cauza a înrăutăţit criza din ţară. Interfax a adăugat că reactorul ar trebui să reintre în funcţiune până pe 5 decembrie.

Volodimir Demcişin a declarat că accidentul de la Zaporojia nu reprezintă niciun pericol şi că centrala se va reîntoarce la normal pe 5 decembrie. „Nu există nicio ameninţare... Nu sunt probleme la reactoare“, a declarat Demcişin, spunând că accidentul a afectat sistemul de transmisie a energiei şi nu este „în niciun caz“ legat de producerea de energie în sine.

În Viena, Agenţia Naţională a Energiei Atomice spune că nu are niciun comentariu de oferit pe moment. Potrivit unei convenţii internaţionale, adoptată după accidentul din 1986 de la Cernobîl, ce a avut loc în Uniunea Sovietică, tot pe teritoriul Ucrainei de azi, o ţară trebuie să anunţe imediat orice accident nuclear ce ar putea avea un impact asupra altor state, notează Reuters.

În august 2014, un expert Greenpeace spunea că centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare a Europei, este vulnerabilă în faţa „bombardamentelor directe“ din Ucraina, reactoarele nucleare ale centralei nefiind protejate de proiectile. 

***Meteo :

Ploi puternice și vijelii se vor semnala mâine în insulele din Egeul de Est și Dodekanez. Vânturile vor fi sudice între 5-7 Bf dar treptat vor slăbi din intensitate.

Temperatura la Atena până la 20 de grade la Thessaloniki până la 13 grade Celsius.

Τελευταία τροποποίηση στις Παρασκευή, 14/06/2013 - 23:54